atunci cand nu mai poti

atunci cand nu mai poti plangi. ma apuc sa scriu aici prin excelenta mai ales cand sunt suparata, trista, enervata de vreun mitocan etc....
astazi am avut una din zilele acelea urate. dis de dimineata m-am apucat sa ne pregatim-eu si copiii- pentru a merge intr-o vizita, la ziua unor fetite.....toate bune si frumoase pana am ajuns la capitolul" pus actele in geanta"....ia actele de unde nu-s....Octav mi-a spus ca le-a luat el, ca sunt sus....am cautat innebunita peste tot, iar in final....of, in final, l-am batut pe Octav, doar-doar mi-o spune unde sunt. printre lacrimi, facea glume cu mine si incerca sa ma imbuneze, sa ma faca sa rad "sunt sus pe acoperis'....mie imi crestea furia....am plecat fara acte, cu masina, am condus nebuneste, nu mi-a mai pasat de nimeni, eram un car de nervi, am plans la volan, le-am zis tot ce am simtit ca as vrea sa stie, cu ura aproape, mi-am varsta toata frustrarea anilor astora in care am stat de fundul lor non-stop....ei , micutii mei, taceau. de la petrecere am plecat la bunici, am lasat copiii acolo plangand. ei vroiau cu mine acasa. n-am putut sa-i iau, maine avem gazele oprite toata ziua. nu vreau sa-i tin in frig. si acasa......acasa, ei bine, in geanta, pitit acolo, statea portofelul meu cu toate actele in el. am plans cat n-am plans un an intreg, numai la gandul la cate rele am facut pentru niste amarate de acte pe care daca ti le fura, aia era.....in concluzie: trebuie sa-mi fac in casa un loc de dat cu capul!!!!!! si sa il vizitez periodic.......