am ajuns sa cred ca am mai multe vieti, traite oarecum pe rand, uneori in paralel....una e viata de femeie "de acasa", cu copii, sot, cratiti la bucatarie, aspirator de pus , mancare de facut, rufe de spalat etc etc....alta e cea de dinaite, continuata asa, clandestin aproape, si acum. cea in care "fur" cateva ore pentru un concert, o carte citita noaptea, o muzica buna ascultata, evident, tot noaptea, un film vizionat cand altminteri daca nu tot noaptea si mai ales, lucrul la pian, obligatoriu noaptea:)))) ....mai este inca o viata, cea in care apuc sa dorm-din pacate e cea mai scurta......si mai este o noua viata adaugata recent: cea in care sunt la scoala! asta devine din ce in ce mai acaparatoare, mai captivanta, mai palpitanta. e interesant ca toate aceste "vieti" ale mele au loc in 24 de ore. in procente diferite:))) dupa cum spuneam, cea cu somnul ocupa procentul minim, uneori e chiar 0%.
...
comorile mele!!! mai am si alte comori, la scoala. tot ale mele:))) vreo 800, asa:))) sa fie de ajuns!
...
peste drum de casa noastra este cimitirul. e bine sa ai un cimitir in preajma. iti aduci aminte mereu, la auzul dangatului ce suna a jelanie, ca cine stie cat iti e si tie firul, sa te bucuri cat mai poti. eu am ajuns uneori sa fiu sadica: le spun copiilor, cand ma supara si clopotul dangane in legea lui, ca daca el bate pentru mine??? ei se uita ciudat. nu stiu nimic despre moarte, ce-o fi aia, cu ce s-o manca??? dar dangatul acela ii face sa inteleaga ca e ceva ciudat la mijloc si , poate, nu prea bun pentru ei, asa ca pret de 1 minut, se cumintesc. cat sa le inchei un nasture, sa trag vreun fermoar, sa schimb un pampers.....imi aduc aminte de Iolanda, la inmormantarea strabunicii ei: era in bratele mele si toti cantam vesnica pomenire cu lumanarile aprinse. fata mea ce si-a zis: lumanari, cantari, o fi de bine , si a inceput" multi ani traiasca, multi ani traisca....", cu tot cu mort pe masa.....bietul preot s-a oprit si el sa rada. a fost in spiritul strabunicii, ea era o vesela si mereu spunea bancuri la inmormantari de ne prapadeam de ras:)))) Iolanda avea 2 anisori atunci....
Un cantec simplu, dedicat elevilor mei. Sau mie insami. Este punerea in cuvinte a acestui inceput de noua viata pentru mine. Sau a continuarii, in mod ciudat si inexplicabil, a vietii dinainte...Trecerea la alti copii. Grija pentru altul-un altul strain de tine, caruia trebuie sa i te dedici macar cat esti in fata lui. Acestor "multi altii" le datorez multe. Copiii sunt grozavi, au vise, sperante, dorinte pe care noi, adultii, le-am lasat de mult in urma. Ne-a gonit viata pe repede inainte si am uitat de noi. Imi place lucrul cu copiii mei-de acasa, de la scoala. Se vede viata altfel, mai roz, mai optimista. Ma fac sa-mi pun in miscare antenele, pentru ca dorintele, visele, sperantele lor sa capete contur. Ma doare fizic, aproape, cand ii vad pe altii, adulti ca mine, cum incearca sa le spulbere toata vraja acestor ani. Acum trebuie sa viseze-si ce bine daca am putea pastra drumul asta mereu.
...
Fetita mea a avut un mos mai special anul asta. Mi-am scos din pod vechile papusi, vechile jucarii. Le-am pregatit amandoua si i le-am daruit ei. O vad acum jucandu-se cu ele, cum ma jucam eu in anii aceia plini de fericire. Inventeaza povesti pe banda rulanta. Octav ii tine isonul. La 2 ani si 4 luni, imi spune vise colorate, inventate de el pe loc....Cu soricei care ii papa nasucul, manutele, burtica. Apoi asteapta dragaleala mea:))) Iolanda, mai sobra, nu sta prea mult la dragalit. In schimb, ea e sentimentala, romantica, cu o imaginatie debordanta. La ea totul se simte, totul trece prin sentimente, nimic nu e sec, asa, pur si simplu. Ea vrea sa i se cante, ea vrea sa i se citeasca povesti frumoase, ea plange in hohote la desene, vede pasi de uriasi pe o muzica simfonica "mama, de ce face pasi asa de bubuiti uriasul ala???", crede in zane, ma duce in culise la Opera ca sa puna mana pe printesele din balet si nu, nu e dezamagita cand le vede iesind de la dus cu prosopul in jur "fac si ele baie, nu? "
...
Copilaria lor, a tuturor, e inconjurata de urat. De cenusiul grijilor noastre de adult, de nervii nostri nepusi la colt, de ne-cheful nostru de nimic. Imi doresc sa nu fiu asa. Imi doresc sa ma schimb, sa uit, sa fiu parte din jocul, visele si copilaria lor. Imi promit mereu o schimbare. si vine sotul si ma anunta ca de la 1 ian nu mai are servici. Castelul povestilor dispare si negrul zilei de maine apare foarte inchis. abanos. viata lichefiata, cu zgura grea, cu miros de nefericire. speri pana nu mai ai ce pune pe masa. pana iti faci socotelile de adult si nu-ti ies pe-o luna painea si laptele. pana vin facturile in plicuri frumos colorate: verzi, portocalii, albastre.....vezi zambind un pui mic si te enerveaza zambetul lui. te enerveaza pana si existenta lui. ai vrea sa duci singur chinul asta, sa nu fii nevoit sa afle, cumva, si puiul mic ca n-ai. c-ai invatat degeaba. ca te-ai chinuit degeaba. ca muncesti aproape pe nimic.ca tu, cel care stii, esti corect, faci si dregi, n-ai. ca toti smecherii acestei lumi au. ca tu pleci la servici si-l lasi plangand in usa, iar chinul asta, de fapt, aproape ca nu se merita. ca frumosul, mereu, are si o parte neagra. reversul. apoi te culci si continui sa speri. ah, da, si plangi in baie-obligatoriu dupa ce adorm puii. ei inca nu trebuie sa stie de chin. inca mai au timp de visat.....
...
dimineata de decembrie. primesc o recomandata, merg la posta. aflu un lucru uimitor: un Om mi-a trimis mie bani. un Om pe care il port in suflet ca pe-o icoana. un Om despre care cand vorbesc, incep sa lacrimez-e ceva incontrolabil, asta este. profesoara mea de cor. Mama Nica. si sa nu crezi in minuni????? cadou de Mos Craciun. de la dumneaei pentru copiii mei. din pensia ei mica, pentru copiii mei. randuri scrise: Mos Craciun vine de la Viisoara. n-a avut copii. ne-a avut pe noi toti, coristii. ne-a iubit si ne iubeste. corul, o familie de care multi aveam nevoie. o familie in care ne-am iubit, ne-am bucurat, ne-am intristat, am calatorit, am pastrat legaturi. oameni dragi pe care-i port in inima. si mai presus de toti, Mama Nica. sa crezi sau nu in minuni???
...
sa citesti. pentru mine, o desfatare. o binecuvantare. ca muzica. visele mele cuprind carti si partituri. multe, multe.....visele mele mai au si multe fete. multi prieteni, oameni de peste tot. decembrie e timpul dorului. ti-e dor de toti si toate. de cei vii si de cei morti. de cei de langa tine, de cei de departe. incep toate cu d: dor, durere, dragoste.....decembrie. mie mi-e dor si de mine. de o clipa de liniste in care sa ma regasesc. in care, ca sa fiu mai plastica, sa ma resetez. sa gandesc. sa ma gandesc la cei dragi mie. sa am timp sa-i trec prin fata ochilor mei.. prin gandul meu. prin sufletul meu. oare ei simt? toti acei ce ma stiu, oare simt ei gandul meu venind inspre ei? ce putin iti ia sa indrepti un gand bun inspre cineva. si ce mult conteaza.
...
o lume cenusie-iar incep. o lume lipsita de idei. cel mai tare ma contrariaza ca insisi cei care lucreaza in si cu arta, nu mai au idei. scriu la Opera. ne primiti in vizita? sa vada elevii cum se fac decorurile, costumele, cum se monteaza toate, cum se incheaga un spectacol, unde se fac repetitii, cati oameni se ocupa de un spectacol, cat se repeta, cum e cu luminile, sunetul, statiile, traducerea, coregrafia.....eu as iubi sa lucrez acolo macar la casa de bilete. sa-i vad pe toti, sa-i stiu, sa-i pot asculta la repetitii. raspunsul a venit azi: n-am facut pana acum, dar discutam cu conducerea si la sfarsitul lunii ianuarie va raspundem oficial.....bine ca le-am dat idei:)))
scriu la Ateneu: ne primiti in vizita. raspunsul: da. dar nu avem ghid, va conduce portarul-stie el bine ce sa va prezinte :))) o face de multi ani :))))
studenta fiind, am mers la casa Enescu, pe Victoriei. in fata mea, 2 straini intra si ei. cer bilete-in engleza. tipa de acolo nu intelege nimic. eu incerc sa-i traduc, ea se uita lung. dupa aia tac si-mi vad de treaba. urmaresc sa vad ce se intampla. ei cu ea nu se inteleg. in sali un frig neplacut, noi stam cu hainele, doamnele de acolo cu capoate de vatelina, stil spital. strainii pleaca deazmagiti, n-au inteles nimic, nimeni nu le-a prezentat nimic in engleaza. scriu la ziar si ma revolt. directoarea imi raspunde: asa e la noi. si ma ia la rost:)))))))) altfel, o pianista destul de buna. cu bunul simt ne mai luptam, dar ce conteaza.
...
Sarbatori frumoase!
Si ganduri bune, oriunde va aflati!
P.S. am uitat sa precizez: blogul asta e pentru mine, in special. nu este nimeni obligat sa citeasca, sa comenteze.....dar ii apreciez pe cei care ma vor ajuta cu idei, sfaturi , critici si, mai ales, pe cei care-si vor rapi 5 minute din viata pentru a citi-chiar si acest blog :)
